Cuvântul primarului
Încă de la începutul mandatului am fost conștient de faptul că administrația publică locală este factorul hotărâtor care, susținut de comunitatea locală și agenții economici din zonă trebuie să-și propună o serie de programe pentru crearea unor condiții de viață corespunzătoare pentru toți locuitori comunei Sfântu Gheorghe. În aceste condiții, de când mi-ați acordat încrederea am început toate demersurile necesare pentru modernizarea comunei Sfântu Gheorghe astfel încât să o aduc la nivelul de comună europeană și de stațiune turistică de interes național. Prin implementarea noilor proiecte ne vom bucura de o infrastructură stradală modernă, de rețele de apă și de canalizare, de educarea în bune condiții a copiilor comunei în școli și grădinițe , de extinderea rețelelor de iluminat public și nu în ultimul rând dezvoltarea turistică având în vedere potențialul foarte ridicat pe care îl are comuna Sfântu Gheorghe. În calitate de ales și reprezentant al dumneavoastră, vă mulțumesc pentru sprijinul acordat și îmi exprim convingerea totală că în viitor vom forma o echipă de succes și vom sărbători împreună finalizarea tuturor proiectelor pe care ni le-am propus și cetățenii comunei Sfântu Gheorghe să aibă un trai mult mai decent.
În calitate de primar al comunei Sfântu Gheorghe, adresez un sincer bun venit tuturor celor care accesează site-ul nostru, in numele comunității acestei comune, administrației publice locale și al meu personal. Ne dorim ca pe această cale să venim în sprijinul cetățenilor, oferindu-le dreptul la informația produsă și gestionată de administratia publica locala și, în același timp, să fim o fereastră deschisă permanent tuturor celor ce vor să cunoască comuna și pe oamenii acestor locuri.
Sfântu Gheorghe camere web
Portul Sfântu Gheorghe
Plaja Sfântu Gheorghe